view_headlineDe la Imperiul Soarelui la Chipul Cioplit al Iranului

Autor: Costin

Analiza fragmentării Tribului de Sud și impactul dezrădăcinării spirituale asupra regiunilor de frontieră ale Nordului


Iranienii, urmașii Persiei, reprezintă de fapt câteva regiuni vechi ale Tribului de Sud, reunite în această Noapte a Marelui An. Regiuni precum Elam, Media, Parthia și Persis reprezintă numele acestor zone care făceau parte din Tribul de Sud în Imperiul Soarelui din vechiul An Mare. Populația actuală a acestor regiuni este formată majoritar din studenți noi; totuși, aceste spații nu sunt noi, ci posedă o istorie bogată si au fost regiuni vechi ale imperiului soarelui.


Odată cu intrarea noastră în Noaptea Marelui An, orice sens organizatoric al Tribului de Sud era deja pierdut. Astfel, pe parcursul Nopții, au apărut diverse „chipuri cioplite” create de studenții noi ai acestei forme, care au interpretat greșit cunoașterea ce le-a fost lăsată moștenire înainte de marea întunecare.


Această Noapte a Marelui An a debutat cu o goană după cunoaștere, titluri și regate — semne ale căutărilor exterioare ale studenților. Aceste ambiții, pe lângă unirea regiunilor menționate, au generat și fenomenul convertirii prin cucerire, extins chiar și asupra unor zone din teritoriul Nordului. Astfel, avem astăzi studenți ai Nordului dezrădăcinați spiritual de sensul tribului lor mare și aliniați cu nivelul de conștiință al spiritualității din Sud: regiuni precum Azerbaidjan și Armenia, aflate la granița dintre cele două lumi, au căzut pradă confuziei din Noaptea Marelui An.


Verdictul asupra Iluziei Atomice în Ziua Marelui An

Ziua Marelui An începe, iar frecvența acestei noi epoci nu mai acceptă armele Nopții.

Dizolvarea Iluziei Atomice: Cercetarea voastra atomica sa incheiat. Explorarea și tehnologia atomică în scop distructiv nu fac parte din programa școlară a acestei forme. În Ziua Marelui An, energia se extrage din Sursă (Soare/Lumină). Această „ambiție” este o rămășiță a fricii din Noaptea Marelui An, care va crea doar lecții continue, fiind prinși într-o polarizare de ură și neînțelegere a vremurilor în care trăim.


Treziți-vă din hipnoza conflictului: Iranul nu are dușmani reali pe acest Pământ. Toate amenințările sunt lectii ale Nopții, care insa au ajuns la final. Odată cu realinierea Triburilor (Nord, Sud, Est, Vest), granițele de ură se dizolvă.


Responsabilitatea față de „Turma” de Studenți: Deși este apreciat faptul că ați ajuns la Porțile Raiului fără a invada alte Triburi Mari in acesta ultima epoca, ați comis o eroare gravă de gestiune interioară. Studenții pe care îi aveți în grijă (poporul iranian) nu sunt proprietatea voastră, ci sunt parte din Turma Întregului.

Orice act de violență, orice execuție și orice suferință impusă acestor suflete reprezintă o lecție serioasă în Creație pentru care veți da socoteală. Nu puteți onora Soarele în timp ce striviți scânteia divină în propriii voștri tineri.


Iluzia noptii s-a încheiat. Resursele voastre trebuie să treacă de la „proiecte de moarte” (atomic) la „proiecte de viață”. Dacă doriți să treceți de Porțile Raiului cu fruntea sus, eliberați „studenții” din lanțurile fricii și redeveniți administratori înțelepți.


Jaf împotriva propriului neam (Auto-Genocid)

Când voi va atacati tinerii (viitorul genetic), înseamnă că aveti o dilema majora in organizarea chipului vostru cioplit.

Acești „studenti ” de la putere au transformat Iranul într-o închisoare care mentine un nivel de constiinta inferior cu noua epoca in care intram ceea ce reprezinta o reala problema a viitorului vostru in cadrul creatiei.


Uciderea propriilor copii pentru a menține un sistem de control arhaic, care nu mai onorează lumina Soarelui, este inuman, animalic și nu onorează în niciun sens viața, sau această formă, nici în tărâmul animalelor nu se vede așa ceva. Având în vedere că suntem o formă avansată de conștiință față de tărâmul animal, ceea ce ați creat sunt lecții în iad, unde ucisul este interzis. În loc să lucrați la voi înșivă, ați lucrat la un chip cioplit, ceea ce vă prins în alte polarizări și alte lecții ale nopții, unde nu pare să mai fie vreo lumină în voi.


Abuzul asupra Polarității Feminine

Faptul că fetele arestate cer pilule contraceptive (de teama abuzurilor în detenție) arată o mutilare a respectului pentru creație. În orice cultură de „Fii ai Soarelui”, femininul este protejat. Când o guvernare folosește violul și tortura ca arme împotriva propriilor fiice, acea guvernare a căzut oficial în regnul animal.


În noaptea marelui An, în cunoașterea sudului, au rămas câteva noțiuni legate de energia feminină și de sensul energiei feminine, de a nu ghida alți elevi sau de a predica, din cauza alinierii lor cu energia divinului feminin, ca fete ale dansei. Această cunoaștere nu avea menirea de a fi transformată în ceea ce faceți voi cu energia feminină la porțile raiului. Fetele sunt jumătățile voastre, care în acea noapte au avut o conștiință mai mică decât luminile care erati meniti sa reprezentati, pentru că divinul masculin a ancorat plusul, iar divinul feminin a ancorat minusul, reprezentând un nivel de conștiință de 0%.


Astfel, fetele, ca reprezentante ale energiei feminine, au ancorat acest nivel de conștiință al divinului feminin de la naștere.

Fetele care au crescut într-o familie cu educație au reușit să ancoreze, după o anumită vârstă, în plus; iar fetele fără o educație adecvată au căzut pradă tentațiilor materiale. Căderea arhetipurilor în noaptea marelui An, de la rolurile în lumină la cele din aceasta noapte, a fost serioasă. Energia feminină și-a căutat sensul în ceilalți și, neavând conștiința de sine și reprezentând golul, a deschis aceste lecții ale nopții pentru toate fetele și pentru întreaga umanitate.


Aceste lecții reprezintă cutia Pandorei, și odată cu închiderea ei, fetele se vor trezi la un nivel de 25% conștiință, împreună cu divinul feminin. Asta înseamnă că aveți lecții cu fetele și cu mamica lor, adică întunericul acestei lumi. Când vor ajunge în lumină și vor înțelege mai bine cum au fost exploatate și "EA", și ficele ei, presupun că veți intelege mai bine creatia voastra.


Blocarea evolutivă a studenților acestei forme, pe care i-ați divizat din întreg și i-ați aliniat la legea chipului vostru cioplit, reprezintă iarăși o altă lecție majoră care produce un efect de blocaj evolutiv și o regresie a conștiinței voastre. Dacă prădătorii nopții au ce au cu voi, este pentru că sunteți în regresie și sunteți polarizați de ură și lecții ale nopții marelui an.


Sunt constient ca exista tot felul de jocuri care va vizeaza la acesta ora a marelui an, insa tot ce se creaza cu aceste jocuri sunt lectii pentru cei implicati, insa masurile voastre de represiune a studentiilor acestei sunt inaceptabile si animale, nu atesta nici o constiinta sau evolutie in constiinta doar un intuneric.


Problema nu este poporul, ci sistemul de operare (guvernarea), mai ales că este un semn clar că sunteți cu toții în domeniul greșit, fiind prinși de lecțiile pe care le-ați creat ca și chip cioplit împotriva studenților întregului, lectii care nu duc la o repetare a acestor epoci ale noptii ci in taramul animal.


As vrea sa mentionez ca singurele restrictii lasate fetelor in aceasta noapte a marelui an a fost interdictia de a predica sau ghida pe alti, mai ales ca acum la portile raiului daca ne uitam la toate falsele spiritualiste fara constiinta care practica artele spirituale si ii ghideaza pe alti intelegem si de ce, insa nu am lasat nici o alta restrictie si in mod cert cunoasterea ce a fost lasata in sud nu reprezenta ceea ce sa creat, Hadith-urile nu au nici o autoritate spirituala pe acest pamant mai ales in contextul lectiilor create,singurele legi care sunt relevante in creatie sunt legile divine lasate la inceputul intrari in noaptea marelui an, nu legile studentiilor din aceasta noapte care au servit intunericul chipurilor cioplite create in noaptea marelui an.


Notă editorială:
Acest articol este în continuă dezvoltare și va fi reactualizat periodic. Deși am depus eforturi pentru acuratețe, esența profundă a acestui articol poate necesita rafinări ulterioare.