Inteleg ca sensul meu este sa ghidez toata creatia catre alinierea cu programul epocii in care am intrat, insa si eu trec prin lectii ale vietii, aceiasi viata care in alte epoci era reprezentata de divinul feminin. Eu, unul, nu sustin lectiile intunecate care se deruleaza astazi prin creatie, dar sunt si eu, ca si voi, in lectii ale vietii. Lectiile mele sunt legate de familia noastra plantara. Initial nu am vrut sa graiesc despre experientele prin care trec ca reprezentant al colectivului masculin, insa astazi o sa vorbesc despre sistemul medical in general.
Cu totii avem lectii de sanatate, unele mostenite de la parinti, unele create de noi insine in acesta viata. Cu totii trecem prin boli neintelese. Insa actualul sistem medical – ajuns din Iad (noaptea Marelui An) in Rai (ziua Marelui An) – este la sfarsitul existentei si necesita o reinventare totala. Si evident ca nu spun asta sa afectez pe cineva sau sa provoc haos in creatie.
Astazi vorbesc despre experientele mele actuale si motivul pentru care nu am mai scris nimic in ultima perioada.
De vreo 3 săptămâni și ceva, tatăl meu din această viață (unul dintre fiii mei în altele) – un vechi maestru al acestei școli planetare, care joacă alături de mine prin timp în cadrul creației – a fost internat pentru o infecție la picior, ca urmare a unui chiuretaj făcut de un medic de la Cantacuzino. Acel doctor aparent nu i-a prescris niciun antibiotic, ceea ce a declanșat o infecție serioasă care i-a afectat ulterior până și vorbirea și respirația, ducând la internarea lui în stare extrem de gravă.
Initial a fost dus la Sandor (un spital privat) pentru analize. Insa analizele au iesit foarte prost: anemie totala, infectie, doua bacterii in sange, etc. Datorita preturilor exagerate, nu l-am putut interna acolo si a fost trimis la Spitalul de Urgenta Floreasca pentru dileme cu o valva la inima. De la Floreasca, dupa o zi, l-au trimis la Spitalul Matei Bals, unde a fost internat timp de aproape 2 saptamani, fiind tratat pentru bacterii si pentru infectia de la picior. Insa, fiind diabetic, au fost nevoiti sa il duca de cateva ori cu ambulanta la Spitalul Cantacuzino pentru ingrijirea piciorului.
Pe masura ce au trecut zilele, situatia piciorului lui s-a inrautatit vizibil. Desi a fost dus de cateva ori la Cantacuzino – unde i-au amputat unul dintre degetele de la picior initial – aparent infectia s-a raspandit si au fost nevoiti sa ii taie pielea piciorului, unde au gasit infectia si i-au curatat-o. Astfel, a fost nevoie sa il mute la Cantacuzino cu totul, pentru observatie si tratament.
Dupa vreo 3 zile de la mutarea in Spitalul Cantacuzino, l-au bagat in operatie pe data de 05.06.2026 sa ii curate iar piciorul (unde ii facuse incizia anterior). Insa tatal meu s-a trezit cu piciorul amputat sub genunchi, fara sa il intrebe nimeni nimic. I s-a spus ca i-a fost salvata viata, ca avea septicemie.
In data de 10.06.2026 a fost externat. Eu, unul, l-am asteptat acasa la dansul, unde a venit cu salvarea – fara cadre medicale, fiind doar soferul ambulantei. In salvare am observat ca avea sange pe targa si ca ii picura sange din picior. L-am intrebat de ce ii curge sange si mi-a spus ca i-au schimbat bandajele la spital, inainte sa il trimita acasa, de doua ori. Dupa primul schimb de bandaje tot ii curgea si au fost nevoiti sa ii schimbe iar bandajul.
La a doua schimbare de bandaj, aparent i-au strans foarte tare bandajul, iar pacientul era in salvare cu dureri maxime. Si desi i-au schimbat bandajul, ii curgea sange in continuare.
L-am urcat sus eu, iar cand am ajuns in casa, ii curgea sange incontinuu din picior. I-am pus piciorul in sus, pozitionat pe perne, i-am pus o curea, ca si garou, insa nu gaseam ce sa ii dam de dureri. Astfel, am cautat o doamna asistenta care a fost destul de amabila sa vina pana la tata acasa. A ajuns in aproximativ 40 de minute, timp in care i-a curs si mai mult sange din picior.
Cum a ajuns doamna asistenta, i-a facut o injectie si a chemat o ambulanta, fiind o situatie destul de serioasa. Desi am fost pana la farmacie sa ii caut ceva pentru durere, nu se dau decat cu reteta. Astfel, nu am avut ce sa ii iau pentru durere decat ce este fara reteta si 2 fiole de calciu glucotic (parca) pentru oprirea sângerării.
Imediat cum am ajuns la el, a venit si ambulanta – o doamna asistenta si soferul. Doamna asistenta de la salvare, foarte profesionista, i-a masurat tensiunea si a observat ca este foarte mica. Tatal meu pierduse deja foarte mult sange – adica am strans o punga de gunoi plina de bandaje si comprese. Astfel, ea a considerat ca nu poate fi mutat pe scaunul cu rotile pana la masina, caci ar putea sa lesine si sa ii curga si mai mult sange daca pozitia piciorului este in sezut normal.
Doamna asistenta de la salvare a discutat la dispecerat si au mai trimis inca o ambulanta pentru a transporta pacientul – adica pe tatal meu – pe folie pana la salvare, pentru reinternare. Doamna asistenta care venise initial sa ne ajute a vorbit la Cantacuzino si au discutat cu asistenta de la salvare sa il duca inapoi la Cantacuzino.
Am fost intrebat de domnii de la ambulanta cat sange a pierdut (estimativ). Le-am comunicat ca poate in jur de 1 litru. Le-am aratat punga de gunoi plina de bandaje si mai aveam si in cosul de gunoi.
Nu au vrut sa ma lase sa merg cu el. Dupa ce l-am urcat in salvare, nu am mai stiut nimic de el.
Desi doamna asistenta de la salvare imi notase numarul de telefon pe foaia lui si le-a comunicat si celor de la a doua ambulanta ca exista numarul meu trecut pe foaia lui de externare, nu am fost sunat decat seara – de sotia tatalui meu – care mi-a comunicat ca a ajuns la Cantacuzino si ca este in acelasi pat.
La spital, cand a ajuns, a umplut o perna de sange. Ulterior l-au bagat in operatie si la terapie intensiva pana dimineata pentru ca se simtea foarte rau, unde a avut grija de el o doamna doctor anestezista pana dimineata.
Astazi am fost iar la el. Arata mai bine, insa trauma si experienta prin care a trecut a ramas.
Evident, nu scriu acest articol sa ma iau de studentii acestei forme si nu ma iau de nimeni personal. Ma iau de haos si vorbesc singur, ca de obicei, fiind criticul original al creatiei.
Acest audit nu este creat sa distruga, ci sa arate cu degetul spre gaura din vapor, nu spre pasageri. Este un audit al structurii, nu al oamenilor. Pentru ca oamenii sunt prinsi in aceeasi masinarie bolnava.
Cele 7 defecte de design ale sistemului
- Nicio baza de date unificata – spitalele nu vad istoricul pacientului. Tata a fost tratat pentru bacterii in sange, desi avea infectie la picior. Matei Bals nu stia ce face Cantacuzino.
- Externare bazata pe paturi libere, nu pe starea pacientului – la 5 zile dupa o amputatie la diabetic, externarea este o condamnare la moarte lenta.
- Suturi rare (cu o distanta de 2 cm la fiecare sutura) la o amputatie – ceea ce am vazut eu personal, cat i-am tinut piciorul cu doamna asistenta de la ambulanta. Mi-am pus si ochelari sa vad mai bine. Nu mi se pare normal.
- Zero analgezie post-operatorie la domiciliu – pacientul ajunge acasa cu dureri maxime. Niciun plan. Niciun numar de urgenta. Nimic.
- Nicio alerta pentru hemoragie – sangerarea activa ar fi trebuit sa fie detectata in spital. A fost ignorata.
Pentru un maestru al acestei scoli planetare, sa fii operat de studenti ai acestei forme care vin din Iad – este un adevarat cosmar, nu generalizez si nu zic ca nu sunt si doctori buni, si nu spun asta neaparat din perspectiva lui tata, cat si a mea si din experientele mele medicale cu studentii acestei forme.
Eu, unul, am trecut prin coșmar cu dantura, un cosmar in care sunt de prin 2010: am peste 40 de operații la dantură făcute, implanturi scoase pe viu fără anestezie, chiuretaje aiurea, dinți scoși aiurea, un nerv pe partea stângă jos tăiat – ceea ce mi-a afectat și vorbirea, din moment ce am toată partea stângă jos amorțită, imunitatea, etc.
Eu, ca Împărat al Dimineții la această oră a Marelui An, nu pot mânca cum trebuie, implanturile dentare mi-au căzut, iar dacă mănânc pe partea dreaptă, unde am doar un dinte bun, mâncarea intră între coroanele dentare și fac un abces – din cauza greșelilor repetate ale unor medici.
Am făcut câteva operații la dantura pe la o facultate privată de medicină, ca sa imi faca implanturile mai ieftin, unde preda doctorita dentista care se ocupa de mine din 2015, ulterior prin 2019 a refuzat să mă mai primească atunci când i-am spus că nu consider normală seria de greșeli – după tăierea nervului meu făcută de un alt coleg de-al ei. Refuzul a venit ca urmare a fricii ei de a se mai ocupa de mine, după ce:
- mi-a scos 2 implanturi pe viu,
- a tăiat 10 dinți pentru coroane dentare, apoi și-a dat seama că trebuie să îmi scoată nervii la toți dinții, pentru că a tăiat prea mult din ei, ceea ce a dus la o paradontoza si dureri ale dintiilor de jos pe care sa pus coroanele in graba si la deteriorarea sanatatii mele mentale.
- a făcut implanturi lângă un dinte infectat.
- a făcut chiuretaje sub dinte în care mi-a distrus osul,
- coroane puse aiurea, ceea ce a dus la abcese incontinu si la chiuretarea gingiei.
- și altele timp de vreo 4-5 ani care m-au marcat profund.
Astfel, experiențele maeștrilor acestei școli planetare cu studenții-doctori din Iad le consider un adevărat coșmar. Mai ales atunci când doctorii sunt fete – pentru că, deși ca doctorițe ele se ancorează în nivelul de conștiință „plus”, ele nu pot atinge nivelul maxim al plusului, ci doar undeva la jumătatea acestui nivel.
Ele se ancorează nativ în colectivul feminin, iar la această oră a Marelui An, colectivul feminin este încă la 0% conștiință.
Aș vrea să menționez că nu am intervenit pe nicăieri în acest caz cu tata – mai ales că sunt izolat de mult timp și nu am apelat la nimeni pentru ca nu mi se pare normal sa apelez, deși îl cunosc pe actualul ministru temporar și m-a ajutat în trecut cu tata, când acesta a fost implicat într-un accident de mașină ca pasager prin 2010. Atunci am fost abordat de doctorii de la Floreasca, care îmi cereau prin 2010: 150 de euro pe un șurub (nu mai tin minte de cate suruburi era vb, gen vreo 12 ) și 3000 de euro pe doua fixatoare care erau proprietate personala a lor nu a spitalului, desi tata era la triere cu oasele ieșite și alb complet, unde stătea de 6 ore fără să îl bage nimeni în seamă.
Eu, unul, înțeleg cum să vindec și cum să închid lecțiile umanității la nivel de colectiv, pentru întreaga creație. Dar nu sunt doctor. Nu am studiat medicina, ci școala misterelor. Așadar, nu am cunoștințele necesare pentru a ajuta pe cineva în plan medical la această oră a Marelui An; și nu sunt aici ca să fac minuni, ci ca să judec ce merge mai departe și ce nu în creație, având un sens profund legat mai degrabă de moarte decât de viață – cea din urmă fiind reprezentată, în alte vremuri demult apuse, de divinul feminin.
Din perspectiva mea personala, ceea ce se practică astăzi ca medicină este o medicină fără conștiință – o medicină în care, dacă nu ai bani, relatii, sau vreo functie prin sistem ești condamnat sa intri in alte lectii la care nu te astepti. O medicină care nu implica niciun nivel de conștiință. O medicină care nu deservește umanitatea, ci sistemul – adică diviziările Nopții.
Acum, când mă gândesc la ce sistem medical avem prin tot Tribul de Sud, prin Tribul de Vest, prin Tribul de Nord și prin Tribul de Est – mă ia capul. Și spun asta din rolul de Căpetenie a Tribului Omului, după încheierea Nopții Marelui An. Ceea ce avem astăzi în creație drept medicină este un sistem care nu prea salvează vieți, ci dimpotrivă, generând traume și lecții grele pentru toți cei implicați: atât pentru pacienți, cât și pentru medicii care, în loc să-și servească sensul în creație pentru evoluția lor în conștiință, o fac mai mult pentru bani. Sunt lecții absurde, care nu evoluează pe nimeni în conștiință, ci blochează ființa în suferință si pe toata lumea implicata in lectii de minus.
Jurământul lui Hipocrate (sau Hippocratis iusiurandum)
- Principiul non-vătămării (Primum non nocere): Înainte de a face bine, medicul se obligă să nu facă rău pacientului. Să nu folosească cunoștințele sale pentru a distruge sau a aduce prejudicii vieții.
- Devotamentul absolut față de viață: Medicul jură să își exercite profesia cu conștiință și demnitate, având ca prioritate absolută sănătatea și viața pacientului.
- Secretul profesional (Confidențialitatea): Tot ceea ce medicul vede sau aude în timpul tratamentului și care nu trebuie divulgat va fi păstrat în cel mai profund secret.
- Nepartizania și egalitatea: Să trateze bolnavii indiferent de statutul lor social, religie, naționalitate, gen sau orientare politică, punând omul de pe targă mai presus de orice diferență exterioară.
- Respectul față de mentori și colegi: În textul original, exista o obligație sacră de a-i respecta pe cei care te-au învățat arta medicinei și de a transmite cunoștințele mai departe noilor generații fără obligații financiare ascunse.
Sănătatea pacienților mei va fi prima mea grijă...
Dacă ne gândim la taxele de studiu pentru medicină și la faptul că mulți dintre studenții care intră în acest angrenaj sunt motivați strict de aspectele financiare, nu din perspectiva conștiinței și a serviciului față de Întreg, înțelegem prăbușirea actuală. Acest sistem medical fragmentat – divizat în mii de secții, spitale, regiuni și state, legi, etc – a devenit o structură care ne plafonează și ne scade în conștiință, în loc să ne evolueze ca familie planetară.
Acum, din perspectiva mea personala: Pacienții în vârstă sunt tratați cam foarte prost. Nu există respect pentru bătrânețe. Iar dacă nu ai relații și nici bani, intri într-o serie de lecții incredibile – datorită întregului sistem medical, care nu are nicio legătură cu umanitatea și cu scopul principal al existenței (constiința) în cadrul acestei forme.
Noi suntem într-o școală planetară de conștiință, fiind cu toții o singură familie planetară – divizată doar de noaptea Marelui An, adică de cele două epoci de Iad din care am pășit în Rai (ziua Marelui An) in data de 26.03.2026.
Acest Jurământ al lui Hipocrate cred că ar fi din alte epoci, căci nu pare să fie înțeles la această oră a Marelui An de studenții acestei forme care practică medicina astăzi.
Noi toți suntem o familie. Pacienții sunt parte din familia noastră – familia Tribului Omului. Noi toți suntem înrudiți. Căci toți studenții acestei forme se trag din cei 144.000 de maeștri, care la rândul lor se trag din maeștrii celor 4 mari triburi ale Pământului – Est, Nord, Vest, Sud – care, la rândul lor, se trag din Soare și din Lună, arhetipurile acestei forme și cheia sau identitatea genetică care permite încarnarea studenților din alte forme în cadrul acestei forme.
Concluzia auditului (spusa ca Imparat, nu ca acuzator)
Nu am scris acest audit pentru a rusina asistentele sau medicii. Ei sunt prinsi in acelasi cosmar ca si noi. Am scris pentru a arata ca masinaria este proiectata gresit – si ca oricine intra in ea, fie pacient, fie medic, va fi ranit sub o forma sau alta fizic sau spiritual.
Singura cale de iesire nu este sa dam vina neaparat pe oameni. Este sa rescriem designul sistemului de la zero. Iar eu am inceput deja sa o fac intr-un proiect planetar legat de medicina, pe care il voi posta dupa acest audit.
Mulțumesc celor implicați, în special doamnei asistente care a venit acasă la tatăl meu, cât și doamnei asistente de la ambulanță; prin profesionalismul și compasiunea lor, au creat o lecție de plus atât pentru ele, cât și pentru jumătățile lor masculine. Astfel, au mai urcat o treaptă în conștiință prin serviciul lor curat față de Întreg.
Notă editorială:
Acest articol este în continuă dezvoltare și va fi reactualizat periodic. Deși am depus eforturi pentru acuratețe, esența profundă a acestui articol poate necesita rafinări ulterioare.
