Când Baba Moșului, fosta zeiță a dragostei din alte vremuri, confundă dragostea cu războiul, avem această situație planetară. De obicei, în creație, avem această situație numai la ieșirea din noaptea Marelui An, adică la ieșirea din Iad și intrarea în Rai, unde Iepurele Alb al nopții – care a petrecut o eternitate prin fosta noapte a sa de 2400 de ani – se trezește în fața unei realități amuzante. Nu știe ce este dragostea, nimic altceva decât rebeliunea, si astfel se naște războiul în creație.
Este interesant conceptul dragostei la ieșirea din Iad, mai ales din perspectiva feminină a Babei Moșului, care, în ciuda vrăjitoriei sale exterioare, se simte neputincioasă datorită hidoșeniei interioare oglindite de perspectiva Moșului. Ceea ce naște în sinea sa un sentiment de nedreptate și inegalitate – care, evident, nu poate duce decât la război. La acest război pe care îl tot simțim în creație. La această ură și sentiment de atac la nivel de creație. Totul pentru că în arsenalul marii vrăjitoare a creației, noțiunea de dragoste nu a mai existat de multe epoci.
La această oră, mă întreb: dacă Baba Moșului nu cunoaște dragostea, oare cine servește acest rol al dragostei pe această planetă adormită? Mă gândesc că, poate, această lipsă de înțelegere a dragostei nu poate naște decât reversul – adică, în acest caz de neuniune divină, războiul, asta inseamna ca uniunea aducea dragostea planetara?
Îmi amintesc ce zicea Baba Moșului printr-o postare: că ea întoarce timpul înapoi și, la însemnătatea acestei vrăjitorii, care ar presupune o repetare a acestor două epoci ale sale până la următoarea perioadă de tranziție, ca să mai dăm examenul de promovare a Iadului încă o dată.
Ceea ce, conform legilor creației, ar însemna șase epoci în purgatoriu pentru marea vrăjitoare, ea fiind se pare la ultima sa încarnare in ziua marelui an, datorită rebeliunii sale față de propriul rol pe care îl are în creație – rol care, în ziua Marelui An, era opus față de rolul său din noaptea Marelui An.
Tocmai în acest sens, în creație avem această tranziție de șapte ani prin epoci, pentru a media adaptarea la niveluri de conștiință superioare sau inferioare. Însă neuniunea și rebeliunea le avem la un asemenea nivel numai la ieșirea din Iad (adică noaptea Marelui An) și intrarea în Rai. Unde duce această rebeliune, vedem cu toții.
Prin nealinierea unei asemenea maestre monumentale cu propriul său rol în creație, am înțeles că avem opusul alinierii – adică rebeliunea – ceea ce a dus la un efect planetar de haos în creație, datorită dualității acestei lumi reprezentate de diviziunea noastră din noaptea Marelui An.
Legea formei umane zice cam așa, în traducerea mea de „mistic schizofrenic” (o titulatură oferită de Baba Moșului): dacă plusul cu minusul nu se echilibrează, întreaga creație trece prin procesul de autodistrugere. Iar din această autodistrugere se naște un alt sens în creație – mai ales în contextul în care colectivul feminin (adică minusul, stâlpul Lunii) trebuie să fie reprezentat de cineva.
Asta înseamnă, ori că jucăm fără Maestra nr. 6 în creație, în ziua Marelui An – ceea ce ar fi hilar din perspectiva unei asemenea mari maestre, să fie blocată în creație de însăși lecțiile sale din Iad – ori că Maestra nr. 6 își joacă sensul mai târziu, ca urmare a acestui joc.
Ceea ce adaugă și o implicită gelozie la acest gând, în viziunea Babei, pe lângă acest sens de război pe care îl simte față de Moș, deci ca lectii avem neînțelese in creatie, lectia puterii,a dragostei, a razboiului, a geloziei, trădării, furtului, batjocurii, desfrânării, a creatiei iar neintelegerea acestor lectii ne duce la acest haos planetar ca nu se vor a fii învățate aceste lectii ale creatiei?
Oare perspectiva războiului din Iad în Rai o fi dragostea? Rămâne de văzut. Însă dilemele creației sunt majore, mai ales când mă gândesc la sensul marii vrăjitoare a creației, la ea, la domeniile sale și la fanii săi, care se află la răsăritul zilei Marelui An – răsărit care, evident, vine din Est și Nord și care va lumina și dizolva această ceață planetară de pe fostele domenii ale sale, oricum.
Rebeliunea a fost educativă spiritual, mai ales că începi să înțelegi natura lecțiilor studenților acestei forme prin perspectiva lectiilor deschise de Iepurele Alb, care se reflectă în lecțiile lor: minciuna, fuga, trădarea, batjocura, decadenta – care, aparent, s-au dovedit a fi „băieții mami”, adică ai Babei Creației. Mari războinici, influențați de convingerile marii vrăjitoare, care timp de două epoci a crezut că nu există nimic mai superior ei în creație și că nu are cum să-i ceară cineva socoteală pentru faptele sale.
Ceea ce a fost corect. Însă această iluzie a fost un pic șifonată în 2019, iar de atunci până acum această iluzie s-a cam stins zi de zi, cu fiecare lecție creată de Baba Moșului prin neascultarea sa. Ceea ce ne aduce înapoi la acest haos planetar. Atâta război și ură, gelozie pentru că Baba Moșului nu cunoaște tainele plecăciunii, ale sensului creatiei. Sau, probabil, nu a înțeles că este prizonieră de război cu liber arbitru în creație. Noaptea s-a închis și nu mai vine decât peste șase epoci, iar acest haos din creație nu poate continua în lumină decât prin ordine – care se naște prin autodistrugerea haosului.
Cum se termină această poveste dintre lupta întunericului acestei lumi cu lumina acestei lumi în Rai este predictibil.
Mai ales când înțelegi că dimineața a răsărit, iar tanti Yin – cea care domnește pe teritoriile Vestului și ale Sudului – nu este stăpână în cadrul acestei școli planetare, ci doar o slugă umilă a Soarelui, care a ajuns la final de mandat la intrarea în Împărăția Soarelui, unde se pleacă în fața Soarelui său, pentru asi joaca sensul său opus în creație, conform cu ora marelui an.
Pentru studenții acestei forme rămâne întrebarea: Quo vadis?
Spre autodistrugere, odată cu formele de întuneric ale nopții Marelui An?
Sau spre lumină și un sens în creație?
Până la urmă, cine joacă rolul dragostei pe această planetă?
Poate că răspunsul este dureros de simplu: nimeni. Nu pentru că dragostea nu există, ci pentru că cei care ar fi trebuit să o reprezinte au uitat-o. Iar într-o lume unde nimeni nu mai joacă dragostea, războiul devine singurul spectacol rămas.
Notă editorială:
Acest articol este în continuă dezvoltare și va fi reactualizat periodic. Deși am depus eforturi pentru acuratețe, esența profundă a acestui articol poate necesita rafinări ulterioare.
Cel Mai Comentat Blog
Scoala planetara de constiinta
Studenti ai vieții în forma umană, ca arhetip masculin al acestei forme și ca maestru al acestei școli planetare de conștiință, va salut si va urez bun venit la intrarea in a 6-a epo...